Etichete

, , , , ,

Coincidențele nu sunt decât felul lui Dumnezeu de a rămâne în anonimat. (Einstein)

Se spune că nicio întâlnire din viața noastră nu este întâmplătoare și din fiecare, dacă ai puterea și înțelepciunea necesară, poți alege ceea ce este bun.

Cu siguranță că altul ar fi fost destinul lui Ion Creangă dacă în viața lui n-ar fi apărut Mihai Eminescu, cel care a intuit talentul său de povestitor și a reușit să-l facă nemuritor.

Astfel, la îndemnul lui, cel ce va deveni părintele Amintirilor din copilărie a scris prima poveste, „Soacra cu trei nurori”. După asta, tot Eminescu a fost acela care l-a dus la Junimea să-și prezinte povestea care ulterior a apărut în „Convorbiri literare”.

Dar să vedem cum a fost povestea poveștii.

Când Eminescu a preluat postul de revizor şcolar, proaspăt întors de la Viena, Ion Creangă era institutor la Iaşi. Fiindu-i şef învăţătorului Creangă, poetul a fost plăcut surprins să descopere în acesta un model de educator. În 1874, Eminescu i-a făcut lui Creangă o inspecţie la clasă. După inspecţie, cei doi s-au întâlnit și au mers împreună la Bolta Rece. „Creangă, îndrăzneţ, duse pe Eminescu la Bolta Rece, ori amândoi se găsiră în vestita crâşmă şi-şi aduse aminte că se cunoşteau. La băutură poetul era expansiv şi-şi va fi desfăşurat toată filosofia lui politică. Creangă, încântat de a fi luat seamă de un tânăr aşa de învăţat, vru să dovedească cum că nici el nu era de lepădat”, scrie George Călinescu în „Viaţa şi opera lui Ion Creangă”.

Cei doi au devenit de nedespărţit. George Panu în „Amintiri de la Junimea” scria:
„Plecau amândoi si se înfundau pe la vre-o crîşmă de prin Tătăraşi, Păcurari sau Nicolina, adică prin părţile exterioare ale oraşului. Acolo nu se puneau pe băut, cum se pretindea sau cum se crede, căci mulţi cred că aceasta ar fi ruinat sănătatea şi a lui Eminescu, şi a lui Creangă; ei se puneau să trăiască o viaţă care le plăcea lor, viaţa simplă şi primitivă. Era o plăcere pentru ei ca să se aşeze între o odae din fundul unei crâşme, pe laviţi de lemn, cu braţele rezemate de o masă murdară, serviţi de un băiețel naiv”.

„Şi eu ştiu poveşti şi pot să te asigur că le pot scrie într-o limbă moldovenească întocmai aşa cum o vorbesc ţăranii din judeţul Neamţ, din satul meu Humuleşti”, a fost replica lui Creangă, atunci când într-una dintre discuțiile pe care le-a avut Eminescu cu Slavici, primul l-a lăudat pe povestitor pentru scrierile sale publicate în „Convorbiri literare”. L-a îndemnat să pună pe hârtie o astfel de poveste şi aşa a apărut „Soacra cu trei nurori”. Poetul l-a dus pe Creangă la Junimea pentru a-şi citi prima scriere. Speriat, Creangă i-a cerut lui Eminescu să îi corecteze textul însă el a refuzat, spunându-i: „Creangă, tu n-ai nevoie să fii corectat de nimeni”.

Iată cum descrie George Panu intrarea lui Creangă la Junimea: „Noul venit era scurt, gros şi gras, cu figura şi părul cam castaniu, blond, cu gâtul scurt, apoplectic şi cu figura congestionată, purtând cu stângăcie hainele. La fiecare cinci minute îşi ştergea sudoarea de pe frunte cu o batistă mare colorată.”

Și tot el continuă: „A fost un adevărat entuziasm la citirea acelei poveşti. Ni se releva un stil şi o limbă pe care nu o mai auzisem”.

Povestirea a fost publicată în „Convorbiri literare” la 1 octombrie 1875. Au urmat „Capra cu trei iezi”, „Punguţa cu doi bani” , „Dănilă Prepeleac” şi „Moş Nichifor Coţcaru”.

Și-am încălecat pe-o șa și v-am spus povestea-așa.

(sursa foto: adevărul.ro)

Articol apărut în revista online Literatura de azi.

Anunțuri