Etichete

, , , , ,

Nu știu câți dintre părinții de școlari nu au silabisit dar eu cred că sunt puțini la număr. Mă rog, din rândul celor pe care-i interesează soarta educațională a propriilor odrasle. Noi am silabisit mult și bine și e o activitate interesantă care trebuie făcută la momentul potrivit.

Am folosit dar nu am confecționat un silabisitor și iată că acum, datorită unei doamne învățătoare despre care am povestit acum doi ani, aici și aici, totul a căpătat substanță și așa a apărut acest material, machetă.

Este o machetă didactică care necesită multă răbdare, fiind confecționată din mai multe materiale.
Iată ce anume am folosit eu la confecționarea lui:
plăci de polistiren
coli de hârtie albă
litere din foam
bucăți de pâslă de mai multe culori
foi pentru laminat
vopsea acrilică
ace cu gămălie

Dimensiunea silabisitorului este de 170X62 cm. Pe el am pictat câte o imagine pentru fiecare literă din alfabet (litera cu care începe cuvântul respectiv) și am desenat câte cinci pătrățele, pentru fiecare vocală câte una. Am pus vocalele a, e, i, o, u. Literele au fost toate cele din alfabet cu excepția lui k, q, ș, ț, w.

Am printat toate silabele, le-am laminat și decupat și le-am pus la locul lor. Le găsiți mai jos dacă aveți nevoie de ele.

cartoline silabisitor

La capătul panoului am confecționat niște „buzunare” de fetru, acolo unde să fie puse cartolinele. Se depozitează foarte ușor pentru că fiind laminate, sunt tari și nu se ondulează.

Am lucrat mult dar cu o imensă plăcere. Sunt foarte încântată de ce a ieșit și cred că și copiii vor lucra cu spor dar mai ales, vor învăța cu drag. Mulțumesc frumos, doamna Angela! E așa de mare nevoie de dascăli ca dumneavoastră!

Anunțuri