Etichete

, , , ,

Clasicii ruși. Mult iubiții clasici rusi. Cei care prin scrierile lor au adus cititorilor o stare aparte, un parfum care îmbracă și cele mai șterse suflete. O stare pe care nu trebuie s-o ratezi în viața asta.
Clasicii literaturii ruse, cei care influențați de arta franceză dar și germană, au rămas nemuritori prin identitatea proprie.
În biblioteca de la Bucurețti, pe lângă manualele de engleză pe care le-a citit Luca, am găsit și o carte minunată, pentru sufletul meu. Evident că a sosit la momentul potrivit, cum nu se putea mai nimerit, de vreme ce rămăsesem fără nimic de citit.
„Un cuib de nobili” de I. S. Turgheniev, căci despre ea este vorba, a avut puterea de a mă trimite în tinerețea mea, atunci când la noi în casă se auzea zilnic limba rusă, asta pentru că urmăream programele lor de la televizor. În acea vreme, televiziunea română avea două ore de emisie pe zi iar noi, fiind aproape de ruși, îi urmăream cu mare plăcere. Nu pot uita spectacolele de balet, cele de patinaj artistic dar și alte manifestări sportive ori culturale.
Și mi-am mai adus aminte de ceva; de teatrul radiofonic pe care-l ascultam în fiecare luni dar și de teatrul ecranizat la tv pentru că acolo s-au regăsit multe titluri ale clasicilor literaturii ruse interpretate magistral de actorii generației de aur a României.

Dar să revin la cartea ce tocmai am terminat-o. Veți putea vedea cum decurge o poveste de dragoste într-o Rusie a secolului XIX, atunci când bărbații erau cei școliți iar femeile trebuiau să li se supună, căsătorindu-se cu ei nu neapărat din dragoste. Putem spune că cele mai importante lucruri erau familia și onoarea ei care trebuiau păstrată cu cele mai mari sacrificii.

În această situație se află și eroul principal, Feodor Ivanovici Lavrețki, un bărbat de 35 de ani. În momentul în care află că soția lui, Varvara Pavlovna, îi înșală cu un tânăr prieten, se hotărăște să părăsească Parisul, acolo unde era stabilit și revine la țară, unde are o moșie.

Turgheniev oferă cititorului o descriere foarte detaliată a personajelor menită a îl apropia și mai mult de miezul acțiunii și de a face parte din ea, ca un martor invizibil.

În ceea ce o privește pe Varvara Pavlovna, aceasta era așa de senină, stăpână pe sine și plină de blândețe, că, în prezența sa, oricine s-ar fi simțit de îndată ca la el acasă. De altfel, toată făptura ei seducătoare, ochii zâmbitori, umerii ușor rotunjiți și mâinile de un roz-pal, mersul ușor și în același timp parcă obosit, însuși sunetul vocii sale, tărăgănat și dulce, răspândeau un farmec vag – ca un parfum fin – dar stăruitor, o încântare discretă, deocamdată pudică, ceva ce nu se poate exprima în cuvinte, dar care tulbură și trezește, bineînțeles, nu sfiiciune. (pag. 53)

… Varvara Pavlova înflori ca un trandafir și, tot atât de repede și de abil ca la Petersburg, știu să-și înjghebeze un cuibușor. Găsi o locuință cât se poate de drăguță pe una din străzile liniștite, dar la modă, ale Parisului. Îi făcu soțului un halat de casă, cum nu mai purtase el niciodată, tocmi o servitoare stilată, o bucătăreasă minunată, și un lacheu dibaci. Făcu rost de un cupeu încântător și de un pian admirabil. Nu trecu nici o săptămână, și ea se deprinse să treacă strada, să poarte șalul, să deschidă umbrela și să-și pună mânușile întocmai ca o adevărată pariziancă. (pag. 56)

Așadar, Lavrețki revine la conacul de la țară pentru a-și îneca amarul dar în urma vizitei pe care o face verișoarei lui,  Maria Dmitrievna Kalitina, o cunoaște pe Liza, fiica acesteia, care are doar 19 ani, de care se îndrăgostește. Află că mama acesteia dorea să o căsătorească cu un tânăr modern dar superficial, Panșin, tipul de om întâlnit cel mai des în toate saloanele. Pe lângă Liza și mama sa, în scenă mai apar și alți membri ai familiei dar și profesorul de pian al copilei, domnul Lemm și Marfa Timofeevna (mătușa lui Lavroțki).

Dacă vreți să aflați cum se termină această poveste dar și ce anume înseamnă otcupcic, jimbla ori verste nu ezitați. Și nu pentru că o spun eu, un umil cititor și pasionat de frumos, ci pentru că veți fi mai bogați și câștigați. Zău!                              

Cred că în tumultul vieții actuale e greu să mai regăsești lumea stilată de atunci așa cum este aproape imposibil să întâlnești oameni manierați în adevăratul sens al cuvântului.

Lectură plăcută!

Reclame