Etichete

, , , , , ,

Am revenit la scriitura doamnei Doina Ruști, asta pentru că ceea ce am citit până acum mi-a plăcut. M-a bucurat apariția unei noi cărți, „Mâța vinerii”, pe care de îndată ce a ajuns în mâinile mele, am citit-o. Nu așa, dintr-o suflare, în două-trei ore, ci mai pe-ndelete și într-un cadru extrem de drag mie: în mijlocul naturii.

Titlul acestui roman este unul mai altfel, cel puțin așa consider eu. Din start te face curios să afle despre ce este vorba și ce anume a determinat alegerea lui. Dacă curiozitatea te împinge mai departe, vei afla că Mâța vinerii este un personaj, dar nu din zilele noastre ci de acu câteva sute de ani din timpul Bucureștiului fanariot. Ești introdus într-o lume magică și iată ce ne măturisește autoarea:

Povestea pornește de la un bucătar care în anul 1798 era considerat cel mai bun bucătar din București și și-l disputau mai multe persoane printre care chiar și Principele Hangerli. Era vorba despre un sclav, un rob, un bucătar care aparținea familiei Greceanu, un bucătar în care toată lumea avea încredere și pe care se băteau așa de mulți încât mi-am pus imediat întrebarea: „Ce putea să gătească acel bucătar ceva atât de extraordinar?” și tot căutând prin diverse rețetare vechi, prin rețetarul lui Brâncoveanu, prin rețetarele medievale, am început să mă gândesc la bucătăria lui, să mă gândesc la acele mâncăruri, să mă gândesc de fapt la mentalitatea acelei lumi pentru că-ntr-o mâncare se află, de fapt, experiența de viață a unor generații și așa am ajuns la acest roman.
O poveste, oricât de fabuloasă ar fi, nu trăiește dacă nu devine literatură, aici începe partea grea a unei povești. Poate să rămână o simplă narațiune

… iar continuarea o puteți asculta dacă urmăriți înregistrarea de mai jos.

În cartea Doinei Ruști nu există personaje exclusiv rele sau exclusiv bune, avem parte de descrieri lungi și amănunțite ale rețetelor, pe care, de multe ori, dacă ai avea ingredientele necesare te-ai apuca de îndată să le gătești.                              
sursa foto: semnebune.ro

Limbajul folosit de autoare este unul destul de alambicat, eu având nevoie în mai multe rânduri de a căuta în dicționar. La finalul cărții există un glosar dar el a fost insuficient în ceea ce mă privește. Și nu cred că-i de rău că am mai apelat și la alte ajutoare.
În povestea Doinei Ruști avem ocazia să ne întâlnim cu personaje extrem de interesante și misterioase: negustori, vrăjitori, bucătari spiritiști dar și cu diferite situații în care intriga și interesul te duce pe căi nebănuite și la deznodăminte neașteptate; domni maziliți pentru a fi alții proaspăt înscăunați, ambasadori și revoluționari.                        

În toată această înșiruire apare Pâtca, o fetiță de paisprezece ani, care fuge de la mătușa ei din Brașov, aceasta din urmă fiind acuzată de vrăjitorie. Însă Pâtca și mătușa erau un soi de vrăjitoare, unele care se închinau lui Sator, despre care va trebui să căutați, poate cu mai multi sorți de izbândă decât mine, pentru a vă elucida cine anume este el. Autoarea spune că satorinii sunt un neam care se închină unui zeu nou și care au o religie nouă. După mine, Sator este un fel de spirit rău dar nu Diavolul pentru că el apare în mai toate situațiile: când vrei să te răzbuni, când ești îndrăgostit, când te apucă frica ori furia. Odată ajunsă la București, fetița îl caută pe Cuviosul Zaval, un negustor foarte respectat, pe care îl găsește mort în casa lui, alături de servitori. Pentru Pâtca, găsirea ucigașului lui Zaval devine principala misiune ceea ce o face să intre în tot soiul de încurcături. Pe lângă asta, ea trebuie să descopere unde sunt casele lăsate moștenire de la mama ei dar și Cartea bucatelor rele pe care trebuie neapărat s-o recupereze.

Așadar, o carte de citit și niște rețete de încercat. De la Doina Ruști!

După ce am terminat cartea ceva mi-a tot șoptit că mai trebuie să fac ceva. M-am tot gândit ce anume, încotro să merg, și până la urmă un semn de carte s-a cerut făcut. Așa de tare m-a mistuit dorința asta, de a-l confecționa, că nu am avut liniște până nu l-am terminat. Și ce a ieșit m-a uns la suflet, ca o completare la minunata poveste a Doinei Ruști.

Materialele pe care le-am folosit au fost:
matador (pânză mai deasă nu ca etamina)
fire de bumbac de două culori – negru și ciclamen
ștrasuri
carton
foarfece
pistol de lipit
carton alb

Am căutat pe internet până am găsit un model care să-mi placă și m-am apucat de cusut. Firul l-am pus în două pentru că pânza este foarte deasă.

După ce am meșterit câteva ore bune, pe parcursul a două zile, iată rezultatul final!

Acum sunt fericită. Cu adevărat!

Reclame