Etichete

, , , ,

N-am încetat, nici o clipă, să fiu copil. Așa-i structura mea și faptul că sunt mamă a ajutat starea asta. Noțiunea de copil s-a mai schimbat de când îmi aduc eu aminte ce anume însemna copil. Poate și atunci, pe vremea copilăriei mele, adulții vedea diferit. Și cred că da, vedeau și percepeau diferit.

Copilul de astăzi este unul tehnologizat, cocoloșit, hiperprotejat. Asta dacă are norocul să se nască într-o familie mai înstărită. Dacă nu, este umilit, flămând, needucat. Pornește din start cu un handicap pe care va lupta toată viața să-l elimine. Evident, astea sunt extremele. Pentru că sunt și copii din familii pline cu de toate care au parte de umilințe ori mai știu eu ce comportamente bizare. Banul nu aduce, neapărat, și educația necesară, atitudinile și comportamentul civilizat. Mai ai multe chestii pe care tu părinte, le cari după tine fie că recunoști ori nu.

Azi e ziua copiilor! A tuturor copiilor. Mici sau mari, tineri ori bătrâni. Știu, sună bizar, dar copilul de șaizeci de ani rămâne tot copil în ochii părintelui de optzeci plus. Vreau să vă spun cu ce litere încep cele mai frumoase cuvinte din copilăria mea, care s-a consumat în secolul trecut. Pfai!, cum sună asta.

A – amandină, „Animale din continente”
B – balon, bâlciul de Sfântul Ilie
C – copiii de la bloc, Camelușa – prietena cea mai bună, „Cireșarii”, creioane colorate, cretă
D – dulciuri
E – excursii
F – „Flori, fete sau băieți, zâne, artiști sau cântăreți”, fondante
G – gumă de mestecat (țigarete, gumela, ori cele luate de la un frizer evreu)
H – Hopa-Mitică
I – Irina, sora mea
J – julfe (prăjitură cu semințe de cânepă)
L – „Lapte acru”
M – „Mihaela”
N – „Nu te supăra frate”
O – Ore fără curent electric 😦
P – „Păcălici”, Povești, multe povești”, „Păpușile Muppets”
R – „Rațele și vânătorii”
S – „Sus – jos!”
Ș – „Șapte cărămizi”, „Șotron”
T – „Toate pânzele sus!”, Teatru radiofonic, televiziunea rusă și programele ei excepționale
U – Un minut și urc în casă. Te rooog!

Închei cu o poezie scrisă de iv cel naiv

astăzi, 1 iunie

astăzi îți schimbi poza de profil
cu una în care arătai mai a copil
astăzi încerci, oricât ai fi de înalt,
să te apropii un pic de asfalt
și să pui în desenul cu cretă
lumea asta adultă atât de concretă,
astăzi investim milioane
doar în baloane.

astăzi e ziua aia în care
avem în noi un om mare
care e puțin nedumerit
și se întreabă unde-a greșit
de în loc să mai copilarească
s-a apucat să crească și să crească
până când, crescând prea mult
a ajuns să fie chestia asta numită adult

Anunțuri