Etichete

, , ,

Hristos a înviat!

În această zi sfântă și luminată, vă doresc tihnă și sănătate. Să vă bucurați de ceea ce aveți, de oamenii de lângă voi fie că sunt din familie sau prieteni și să apreciați darurile pe care le oferă viața.
Am încheiat o zi de care sunt convinsă că mulți ar dori să aibă parte. Într-o liniște și tihnă deplină, departe de orice factor perturbator, cufundată între paginile unei cărți în care, chiar dacă nu se vedea, am intrat la propriu. Pentru că povestea lui Pearl S. Buck, „Mama”, este atât de adevărată, crudă dar și sensibilă. Nu știu care din ingredientele de mai sus m-au încadrat atât de bine în această narațiune, cert este faptul că pentru o zi, am stat cu ochii cât cepele dar și cu urechile ciulite pentru a nu pierde nimic din firul întâmplării. Poate că toate acestea au fost posibile datorită faptului că eu însămi sunt mamă, cu sufletul încărcat de emoția plecării primului ei copil, departe, în lume, pentru a își croi un rost.
Sau poate că pregătirile pascale au avut pentru mine și alte valențe, acelea de a trece prin toate etapele necesarii preparării unui produs specific acestei sărbători, dar virtual, asta pentru că mult hulita dar atât de necesara tehnologie a făcut posibilă trăirea descrisă mai sus?
Poate toate astea au făcut posibil acest fapt.

617724
Acum, la ora la care aștern aceste rânduri, eu tot într-un sătuc chinez uitat de lume mă aflu, și din când în când mai mă scutur de praf. Aștept să vină seara și știu că toate orătăniile nu pot sta afară, pentru că ele reprezintă o bună parte a avuției.

Mai ieși o dată din casă, în rândul acesta ca să dezlege bivolul indian priponit de una din sălciile care creșteau în voie lângă ocolul de treierat, și îi dădu paie să rumege și câteva boabe de fasole pestriță amestecate cu paiele. După ce aimalul termina de mâncat, îl mână până în casă și îl legă de piciorul patului unde dormea bărbatul. Găinile se cuibăreau deja sub pat și corcodăciră somnoroase la venirea ei apoi tăcură la loc.
Ieși încă o dată, strigă și din întunericul tot mai de nepătruns grohăi un porc. Îl hrănise la amiază, și împungândul ușurel, îl făcu să intre în casă. Lăsă în pace numai câinele auriu, fiindcă el trebuia să se culce pe prag. (pag. 18)

Iată că, toate aceste orătănii dormeau noaptea alături de o familie alcătuită din doi părinți, doi copii și bunica din partea tatălui. Familia urma să se mărească nu peste mult timp, asta pentru că mama era însărcinată cu al patrulea copil. Știu, nu ies la numărătoare asta pentru că ultimul s-a prăpădit după ce a venit pe lume.
Mama era o femeie tânără și muncitoare.

Avea o față lată, aspră și cu buze pline, închisă la culoare și înroșită de la vânt și soare. Ochii ei negri luceau în lumină – ochi nemaipomenit de limpezi, așezați chiar dedesubtul sprâncenelor. Nu era o față frumoasă, ci pătimașă și bună. S-ar fi putut spune că era o femeie iute la mânie, dar o soție și o mamă caldă și binevoitoare cu bătrâna din casă. (pag. 9)

Așadar mama nu are nume așa cum nici un alt personaj din această carte nu are. Întâlnim pe mamă, pe tata, fetița cea mică și băiatul cel mare, vărul săritor și soția lui, clevetitoarea, omul care știe a citi și scrie, tovarășii iar în acest fel aceste personajele capătă valențele universale. Cred că pot afirma, fără a greși, că acest roman face un studiu al personajului, care este o nevastă de țăran sărac.

Urmează o înșiruire de evenimente care fac ca viața să fie din ce în ce mai grea iar mama trebuie să îi facă față. Venirea pe lume a ultimului copil tensionează relația dintre soți atât de mult, că este nevoie de o scânteie, provocată de un vânzător ambulant și ale sale postavuri, pentru ca totul să capete o altă turnură. Soțul părăsește familia fără a da nici o explicație nimănui. Nici mamei sale, dar nici soției. Pur și simplu pleacă.

Femeia a crezut că el va reveni dar toate speranțele ei au fost înșelate. Pentru că nu dorea ca cei din sat să o vorbească, urzește plan după plan. Mai întâi le spune sătenilor că soțul ei va veni acasă de Anul Nou, iar în acest scop ea îi cumpără material și îi confecționează veșminte noi. Deasemenea, primenește micuța lor casă cu cele necesare. Totul însă în zadar.

Și zilele treceau, iar ea vorbea cu ușurință și copiii împreună cu bătrâna credeau ce spunea ea, căci se încredeau în ea pe de-a-ntregul.
Dar noaptea, în noaptea întunecată, ea plângea pe înfundate și cel mai amar. În parte, plângea fiindcă el plecase, dar uneori plângea, de asemenea, fiindcă era făcută de rușine în felul acela, iar alteori plângea fiindcă era o femeie singură și viața îi părea prea grea, cu aceste patru suflete sprijinindu-se pe ea.
Într-o zi, când stătea și se gândea la plânsul ei, i se năzări că cel puțin se putea cruța de rușine. Da, când se gândea la banii pe care-i cheltuise pe straiele lui și el nu venise, la prăjiturile pe care le făcuse și la tămâia arsă rugându-se pentru el, și el nu venise, și când gândi la privire hâtre ale clevetitoarei și la toate insinuările ei șușotite, la privirile mirate și pline de îndoieli până și ale bunului ei văr, atunci i se păru că trebuie să se cruțe de rușine.
Așa că își șterse lacrimile, urzi un plan și se gândi la ce avea de făcut. (pag. 85)

Planul pus la cale de ea funcționează perfect, astfel că, în scurt timp, rușinea care se abătea asupra ei se risipește.

Atunci mulțimea se trase înapoi cu respect, iar ea merse mândră spre casă, cu copiii în urma ei împărtășindu-și gloria, iar atunci când sosi și povesti totul bătrânei, care râse cu poftă să audă ce spusese feciorul ei despre a treia haină de înmormântare și țipă cu vocea ei hârâită și tremurată, plesnindu-și de încântare genunchii osoși:
-Feciorul ăsta al meu! (pag. 91)
Apoi intră singură în casă și rămase în picioare îndărătul ușii, plângând pe înfundate, căci misiva și chiar bancnota care valora cât argintul nu erau decât praf în ochi pentru mândria ei. Erau fără nici un folos atunci când rămânea singură; atunci nu mai aveau nici o semnificație. (pag. 92)

Pentru că soarta o adusese în această situație, de a trebui să hrănească singură atâtea guri, mama nu mai percepea copiii așa cum ar fi trebuit ci ca pe niște potențiale ajutoare la muncă. Este în permanență interesată să asigure hrana necesară supraviețuirii iar acest lucru o împiedică să se mai gândească la ea. În firul poveștii intervine o singură scăpare erotică, aceasta soldându-se cu repercusiuni grave, ce i-au perturbat liniștea sufletească.

Dar din tot sufletul ei tainic își dorea sa nu-și fi săvârșit păcatul. Cu cât își dorea mai mult, cu atât se întreba cum ar fi fost posibil, și toată scârba i se întoarse împotriva acelui bărbat cu chipul neted, disprețuindu-l pentru păcatul ei și pentru că acum nu mai exista cale de ispășire. În ceasul acela de scârbă și dispreț, se vindecă de focul și de tinerețea ei, iar de atunci încolo nu se mai numi o femeie tânără. Pentru ea nu mai exista bărbat pe lume de dragul bărbăției, ci doar acești trei copii, dintre care unul orb. (pag. 173)

Dacă doriți să citiți o carte scrisă într-un stil simplu și direct, fără sofisticăreli lingvistice, „Mama” este un bun exemplu. Unde mai pui că în ciuda cuprinsului, finalul nu este atât de trist ci lasă să se zărească o rază de speranță. Cea de care avem nevoie pentru a merge mai departe!

„Grație extraordinarei sale intuiții, Pearl S. Buck a pătruns în mintea și în sufletul unei țărănci chineze, descoperind și apoi împărtășindu-ne valorile primordiale ale existenței.” (The Times Literary Supplement)

„Pearl S. Buck are meritul incontestabil de a fi pus în lumină viețile unor oameni neștiuti, cărora le-a conferit un destin universal.” (The New York Times)

Anunțuri