Etichete

, , , , , , , , , , , , , ,

„Ajut-o pe Scufița Roșie să găsească drumul către casa bunicii – joc didactic” face parte dintr-un proiect de grad I pe care doamna Magda Căpraru l-a susținut în acest început de iarnă. Afirm, încă o dată, bucuria cu care am lucrat pentru acest proiect și implicarea pe care am avut-o, chiar așa, de la sute de kilometri depărtare. Am avut bucuria de a face parte din această echipă pentru că doamna Magda a avut încredere în mine, așa solicitându-mă.

A fost o mare provocare pentru că acest proiect a fost susținut în compania unor copii de grupă mică, iar subiectul abordat de dascăl nu a fost unul foarte ușor.

S-au pregătit toate etapele activității în cel mai mic detaliu iar sala de grupă a arătat deosebit, așa ca în zi de sărbătoare.

magda8

La ALA 1 s-au deschis trei centre și anume:

    • Joc de masă: Povești fermecate – puzzle
    • Bibliotecă: Recunoaște povestea – citire de imagini
    • Constructii: Căsuta bunicii

Activități pe domenii experiențiale

DLC ( Educarea limbajului): Ajut-o pe Scufița Roșie să găsescă drumul către casa bunicii – joc didactic
DEC ( Educație artistico-plastica): Pelerina Scufiței Roșii – dactilopictură

Activitatea a urmărit consolidarea și verificarea cunoștințelor copiilor cu privire la poveștile și personajele studiate, stimularea interesului pentru povești și cărți, consolidarea deprinderii de exprimare corectă și îmbogățire a vocabularului.

Sarcina didactică a fost aceea de recunoastere a personajelor din povești având la dispoziție imagini și siluete; clasificarea personajelor pe baza comportamentului acestora.

În acest scop am confecționat două machete, pentru fiecare poveste câte una. Aceste machete au fost alcătuite din mai multe piese, ele având rolul de a recrea povestea la care se face vorbire.

Pentru Scufița Roșie am confecționat o secvență în care se regăsesc copacii din pădure, drumul până la căsuța bunicii și două palete cu cele două personaje principale: Scufița Roșie și Lupul. Am ales această variantă pentru a putea copiii mai lesne lucra, știind că la această vârstă și după două luni de grădiniță einu posedă un vocabular atât de bogat.

Materiale didactice nov20155

Am considerat a fi mai atractiv pentru copii adăugarea mai multor elemente mărunte: animale în copaci, ciupercuțe, flori.

A doua poveste pe marginea căreia s-a lucrat a fost „Ursul păcălit de vulpe”. Pentru această machetă am folosit mai mult sclipici pentru a scoate în evidență anotimpul hibernal. Deasemenea, am confecționat lacul cu elemente care îți arată că este înghețat, copacii din pădure, muntele, vulpea și ursul.

Materiale didactice nov20156

Dar care au fost regulile jocului?

Scufița Roșie va alege câte un copil și va merge cu el la machetă. Împreună descoperă câte un personaj din povești pe care va trebui să îl recunoască. La formula „Oare acesta face parte din povestea mea?”, copilul va recunoaște personajul și povestea din care face parte. La formula „spune ce știi despre?” copiii vor povesti fragmente din povestea respectivă și vor clasifica personajele după comportament. Pentru a trece mai departe copiii vor rezolva sarcina dată de către fiecare personaj.

A existat și un joc de probă:

Scufița Roșie împreună cu educatoarea vor descoperi primul personaj de pe machetă. Educatoarea îi întrebă pe copii cine este personajul și din ce poveste face parte. Acesta are o sarcina pentru copii pe care ei o rezolvă.

Materiale didactice nov20157

Prin bunăvoința doamnei Magda am aflat cum s-a desfășurat jocul. Iată!

Scufița alege un copil cu ajutorul căruia va descoperi un personaj de pe machete și anume Ursul. Scufița îl întreabă pe copil:

-Oare ursul face parte din povestea mea?

Copilul răspunde:

-Ursul nu face parte din povestea ta! Pe el l-am găsit în povestea “Ursul păcălit de vulpe”.

Pentru a o lăsa pe Scufiță să mergă mai departe, ursul îi roagă pe copii să spună poezia Scufiței Roșii. Toți copiii recita poezia:

Scufița Roșie

Eu sunt o fetiță
Și am o scufiță
Și la bunica
M-a trimis mămica
Sa-i duc mâncare
În coșul mare
Cozonac, mere și cu sarmale

magda11

Un alt copil vine la machetă și descoperă un alt personaj, și anume vulpea. Se stabilește povestea din care aceasta face parte și se rezolvă sarcina dată de vulpe: o ghicitoare

Sunt vesela fetiță/Ce am roșie scufiță/La bunica am plecat/ Cu coșulețul încărcat. (Scufița Roșie)

Mergând mai departe, se descoperă lupul. Se stabilește povestea din care acesta face parte și se rezolvă sarcina dată de acesta. Lupul îi roagă pe copii să recite poezia „Mărul” pentru că lui îi este foarte poftă de mere.

Toți copiii recită poezia.

Mărul

Mărul este rotunjor
Roșu, verde, gălbior
Parcă-i minge dar nu sare
Și codiță mică are
Parfumat dar și gustos
El mă face sănătos!

Pe parcursul jocului sunt antrenați să răspundă toți copiii. Fiecare răspuns corect este răsplătit cu aplauze de către colegi.

La un moment dat jocul se complică.

Se cere copiilor să închidă ochii și educatoarea schimbă locul animalelor de pe machete (lupul lângă lac, ursul lângă casa bunicii, Scufița lângă vulpe). Pe rând, câțiva copii vor veni la macheta pentru a așeza corect personajele.

Am stat cu emoție toată dimineață, așteptând să primesc vești. Ele au sosit și au fost bune. 🙂

Copiii au fost fascinați! Dacă in timpul săptămânii mai plâng dimineata, astăzi a fost atmosfera de serbare!

Materiale didactice nov20158

Mulțumesc frumos acestei doamne atât de implicată, pentru posibilitatea acestei colaborări atât de minunate. Orice proiect nou reprezintă o provocare iar eu sunt dornică de astfel de situații. Zi cu bine și proiecte inspirate!