Etichete

, ,

Povesteam ieri despre cartea apărută la Editura trei, carte ce face parte dintr-o serie de trei 🙂 , intitulate Ce să faci … să scapi de. Așadar, în cea de ieri vorbeam despre frică, iar astăzi, îmi propun să vă aduc la cunoștință cea în care, suntem învățați cum să scăpăm de griji.

griji

Acuma, dacă ești adult și ai griji, pe undeva este normal, pentru că nu cred că există vreo persoană lipsită complet de griji. Că sunt ele materiale sau de natură emoțională, nu mai contează, de vreme ce există ceva care să te macine. Dar când aceste griji sunt ale unui copil, nu este în ordine. Nu de puține ori auzi că un copilul trebuie să aibă copilăria fără griji, și cred că asta este minunat, deoarece grijile vor veni, cu siguranță, la maturitate.

Dar nu puțini sunt copiii care, de la vârste fragede, sunt copleșiți de ele. Trist este să afli de micuți ce se zbat în sărăcie și trebuie, prin cine știe ce mijloace neortodoxe, să-și asigura traiul de pe o zi pe alta. Însă mai există o categorie, a copiilor ce nu au asemenea probleme dar griji, da!

Cum intervii atunci, ca părinte, pentru a elimina aceste temeri, această stare de anxietate?

Ori cartea Ce să faci să scapi de griji, tocmai asta dorește a te învăța, pe tine și pe pruncul tău. La fel ca și precedenta, cea despre frică, și aceasta este o carte interactivă, și pentru a o parcurge alături de copil, trebuie să faci acest lucru, mai întâi, singur.

Tehnicile din carte se bazează pe trei principii, cunoscute drept restricționare, externalizare și solicitări contradictorii. Aceste principii ne sunt descrise, pe larg, pentru a înțelege ce sunt de fapt și cum anume funcționează.

Ce să faci să scapi de griji va fi foarte eficientă dacă este citită cu voce tare. Așază-te împreună cu copilul tău, citește încet, uitați-vă la ilustrații și faceți activitățile după cum este indicat. Citește doar un capitol sau două odată. Așteaptă o zi sau două înainte de a trece mai departe, întrucât copiii au nevoie de timp ca să absoarbă idei noi și să exerseze strategii noi.

Anxietatea are adesea și o componentă genetică, ceea ce înseamnă că, dacă ești părintele unui copil anxios, e posibil să fii tu însuți o persoană anxioasă. Simte-te liber să aplici împreună cu copilul tău, tehnicile descrise în cartea aceasta pentru a ține piept grijilor. Principiile de bază funcționează în cazul adulților la fel de bine precum în cel al copiilor.

Din moment ce îi prezinți această carte copilului tău, nu uita de puterea gândirii pozitive. Păstrează-ți încrederea față de abilitatea copilului tău de a deveni tot mai puternic împotriva grijilor.

Pe parcursul a 80 de pagini, veți găsi nouă capitole cu titluri care mai de care mai incitante:

În grădina ta cresc griji? sau Cum faci să scapi de griji ori, Ține grijile la distanță.

Deasemenea esți îndrumat, și tu dar și copilul, să desenați diferite teme. Unele dintre ele sună așa:

Desenează ceva pe care l-ai ajutat să crească, ori Fa aici o listă cu cei care se îngrijorează prea mult dintre cunoscuții tăi, sau Desenează cufărul cu Griji imaginar în care-ți vei pune grijile. Nu uita că trebuie să fie foarte trainic!

Așadar, ajutor există, trebuie să avem puțină voință să dorim a îndrepta ceea ce nu este în ordine.

Griji 1

Reclame