Etichete

, , , , ,

Totul a pornit de aici:

Astăzi am o surpriză minunată pentru voi! Am decis ca, de acum încolo, să le dau autorilor de cărți pentru copii posibilitatea de a oferi volumele lor nepublicate spre vizionare membrilor grupului. Poate că, dacă interesul publicului devine consistent și recenziile sunt bune, editurile devin interesate. Deci, sa decidă cititorul ce se publică.

Aceste cuvinte au fost postate pe contul numit Cărți pentru copii, un cont minunat despre care administratoarea lui spune:

Acest grup este dedicat cărților pentru copii. Împărtășim impresii despre cărți dar mai ales împărtășim dragostea pentru lectură și le deschidem noi orizonturi copiilor noștri.

Ca în orice grup trebuie să respecți regula impusă de administrator, asta dacă dorești să faci parte din el. Dar, important este să poți vorbi cu cei ce au aceleași pasiuni ca tine așa împărtășind idei, trăiri sau mai știu eu ce informații despre cărțile destinate celor mici. Urmăresc și eu ce se petrece acolo și, din când în când, mai și adaug câte ceva.

Însă, cum spuneam, zilele trecute mi-a atras atenția această postare. Nu numai că mi-a atras atenția, dar m-a și pus pe gânduri. Am făcut imediat legătura cu ceea ce spuneam nu de mult referitor la basme și la nemulțumirea unor mămici față de ele. Pentru a nu mă repeta, aici am vorbit despre asta.

Revenind la citatul de început al acestui articol, pe mine una mă îngrijorează acest: „să decidă cititorul ce se publică”.

De ce să decidă cititorul ce să se publice? Cine îi dă lui această putere? Nu cumva este mult prea periculos acest lucru?

Eu aș merge invers: cititorul să decidă ce carte să achiziționeze, în funcție de preferințele lui. Este mai mult decât evident că gusturile noastre, de cele mai multe ori, sunt diferite. Și atunci, de ce să fie privat X și Y că o mână de cititori au intervenit în alegerile lui. Nu consider util, constructiv și nici normal ca un autor să-și dea manuscrisul la puricat, publicului, înainte de a fi publicat. Eventual poate face acest lucru oferindu-l unui om avizat să facă așa ceva. Dar ce, o carte este lege, pentru a fi pusă în dezbatere publică, înainte de a fi tipărită? Unde mai este suspansul, curiozitatea, farmecul? De ce să intervin eu, cititor, să schimb cursul narațiunii, pentru că nu-mi convine nu știu ce gest sau nu știu ce cuvânt.

În postarea de pe Cărți pentru copii, au existat, cum era și firesc, mai multe comentarii, legate de această abordare. Iată câteva:

Am citit povestea. As cumpara cartea. Mi-a placut foarte mult ideea. Ce am observat. O mica eroare de impartit in silabe pe la final. Si nu mi-a placut replica cu fetita care s-a razbunat si a rupt si ea cartea baiatului. Cuvantul razbunare nu imi place si nu l-as pune intr-o carte asa de frumoasa. In rest, mult succes! As mai adauga la final o anexa cu origami…niste modele pe care sa le foloseasca parintii cu copii pentru a face origami, cu instructiuni, ceva practic. Astfel incat cartea – lectura sa se imbine si cu joc.

sau

Și inca ceva…nu mi-a placut ca fetita avea cartea cu printese si baiatul cartea cu pirati. E prea clasic. Se intaresc niste stereotipuri de gen. Eventual ar putea fi inversate…sau inlocuite cu altceva . Mda..am citit cartea in 2 etape si am uitat aspectul asta. Dar cred ca pentru partea asta as evita sa cumpar cartea. Desi imi place foarte mult ideea. As pune mai degraba cartea cu animale salbatice a fetitei si cu pesti, pasari etc a baiatului…sau altceva..

Așadar, în urma lecturării lor am ajuns la concluzia că nu e ok ceea ce a făcut autorul. Dar de ce trebuie să facem această analiză? Cui folosește? De ce dorim să schimbăm cursul firesc și natural al lucrurilor. Și apoi, cine mai este socotit autorul manuscrisului, dacă intervine atât de multă lume în el? Cine culege laudele, dar mai ales, cine-și însușește criticile?

DSC_2503

După discuția avută pe marginea basmelor consacrate, față de care există tot mai multe voci contestatare, d-na Victoria Pătrașcu a adăugat un comentariu foarte pertinent, comentariu ce ar trebui citit de cât mai multă lume. Iată-l!

„Mesaj catre tineri”, cartea lui Alex Stefanescu, ar trebui sa fie in programa scolara. Poate am scapa, asa, de mania suprainterpretarii (si alte maladii). Doar un citat:

„Foarte multi oameni de azi citesc literatura gresit si din cauza convingerii lor ca un text literar are semnificatii ascunse si ca trebuie DESCIFRAT. Ce a vrut sa spuna scriitorul? intreaba cate un profesor de romana instrainat el insusi de literatura. Raspunsul este: scriitorul a vrut sa spuna exact ceea ce a spus. Nu altceva. De altfel, nici nu este corect sa facem presupuneri in legatura cu intentiile sale, Cum sa vorbim noi in locul lui? Si apoi, nici nu ne intereseaza ce a vrut sa spuna. Ne intereseaza ce a spus. Altfel, ar trebui sa-i pretindem ca, ori de cate ori deschidem o carte de-a lui, sa se infatiseze de urgenta la noi acasa si sa ne explice ce a vrut sa spuna.”

Am apreciat și comentariul Laurei Frunză, care spune așa:

Mi se pare mie sau am devenit mai catolici decat papa cand vine vorba de analizat o carte pentru copii? Nimic nu mai e bun, etichetele nu sunt bune, cuvintele dure nu sunt bune, actiunile dure nu sunt bune. Pana si eu am picat in capcana asta si m-a iritat azi faptul ca un personaj rautacios dintr-o carte e „blonduta cu fundite roz”. De ce personajul pozitiv e saten si personajul negativ e blonduta? Sunt blondutele mai rautacioase? Incep sa imi dau seama ca supra-analizez orice maruntis dintr-o carte si nu-mi place. Unde noi vedem etichete si concepte, copiii nu vad nimic, vad doar o poveste. Parca nu mai vedem padurea de copaci (me included, evident). Povestea Adei e frumoasa si realista, o stiu de mai demult, nu o vazusem in varianta ilustrata dar imi place, ma bucur ca ne-a daruit-o.

A nu se înțelege că mi-au plăcut comentariile care sunt pe aceeași lungime de undă cu mine, ci doar, am realizat că oameni mai în măsură ca mine, trag semnalul de alarmă în acest sens.

DSC_2504

Ca o concluzie: decât să criticăm pe unul și altul că nu a scris corect și frumos, nu mai bine punem mâna și ne scriem singuri poveștile? Așa eliminăm toate neajunsurile și ne confecționăm povestea cu ce personaje dorim, fie ele brune sau bălaie, să folosim numai cuvinte trecute prin lapte și miere, să ne învelim cu pleduri roz și pufoase și… suntem mulțumiți. Dar oare suntem?

Vă las mai jos o carte în alb, în care puteți așeza ceea ce doriți, cum doriți. Ce spuneți?

DSC_2495

Reclame