Etichete

, , , ,

Am revenit iar la plante și la părțile lor componente. Asta pentru că așa cere programa de la științe, dar și pentru că este un subiect plăcut, mai ales prin prisma amintirilor care ne revin în minte la vederea frunzelor uscate. Și ce amintiri frumoase, din timpul vacanței de vară! 🙂 Nu am uitat de pe unde sunt minunatele frunze și fiecare are o poveste. Pentru că viața noastră este alcătuită din tot felul de povești: frumoase sau mai puțin frumoase, mai palpitante sau mai plictisitoare, mai solicitante sau mai tihnite. Toate aceste povestiri alcătuiesc viața familiei noastre, în care nouă ne este bine! 🙂

Revenind la teme noastră, am scos iar artileria grea constând în enciclopediile din bibliotecă: mica enciclopedie Larousse și atlasul botanic de la Steaua Nordului.

Atlas_botanic_stenrdcoperta_908_big

S-au luat iar la puricat, dar nu numai despre rădăcină ci per ansamblu, și uite așa, cu pași mărunți, mai adaugă câteva informații noi. Ca temă pentru școală a trebuit să deseneze pe caiet câteva tipuri de rădăcini. A fost o zi în care copilul a avut chef de desenat, iar ceea ce a ieșit l-a mulțumit 🙂

Luca ierbar scoală colaj

Pe lângă această recapitulare dar și abordare mai diferită față de ceea ce am realizat până acum, a trebuit să mai realizeze un ierbar, doamna neștiind că noi am mai confecționat unul astă vară, atunci când dealul Lempeșului își dezvăluia tainele într-o companie atât de plăcută. La acea dată, cartea Călătorie printre ierburi și lumină ne-a fost de mare ajutor iar Alina și minunatele ei fetițe au constituit prezența delicateței și drăgălășeniei, așa cum numai niște fetițe pot da. 🙂 Cum a fost pe Lempeș puteți vedea și citi aici.

Acum, la ceas târziu de toamnă, Luca a confecționat singur-singurel acest ierbar, care ulterior a fost foarte apreciat la școală. Este extrem de simplu,  dar de efect. 🙂

Luca ierbar scoală1

La ce stoc avem de frunze, mai putem confecționa câteva ierbare bune!

Așadar, nu peste multe zile, iarna își va cere drepturile (la noi, de câteva zile sunt -5 grade), iar noi am vrut să ne mai plimbăm pașii prin câteva frunze uscate dar și să ne reîmprospătăm mirosul de natură. Chiar dacă intră la hibernare, la primăvară vom avea din nou ocazia de-a ne bucura din plin, de tot ceea ce ne oferă. Anotimpul ce stă să bată la ușă va aduce cu el o sumedenie de activități, la fel de plăcute și la fel de ofertante. Trebuie să apreciem faptul că în colțul de lume în care ne ducem traiul, putem vedea cu adevărat ce semnifică fiecare anotimp în parte. Ori, câți de pe planeta asta nu și-ar dori așa ceva!

Reclame