Etichete

,

Matilda a intrat în viața noastră acum mai bine de un deceniu. Am găsit-o „citind” într-o librărie din Botoșani, librăria Eminescu (cum altfel?). Era senină și bucuroasă de ceea ce lectura. Am întrebat-o dacă nu vrea să vină și la noi acasă, pentru că atunci îl aveam numai pe Răzvan, și el un băiețel pasionat de citit. Așa că, micuța Matilda a răspuns bucuroasă invitației și de atunci, de nenumărate ori, Răzvan a petrecut clipe frumoase în compania ei.

Anii au trecut și iată că a venit rândul lui Luca de-a se întâlni cu ea. Reacția a fost asemănătoare cu a fratelui lui și, din nou, ne-am bucurat împreună. Pentru că te poți întâlni cu Matilda de multe ori și nu te plictisește compania ei.

Luca Matilda colaj

Matilda este o fetiță extraordinară, deși părinții ei nu o văd așa și o consideră o adevărată pacoste. Tatăl ei este un infractor, mama o împătimită a jocului de bingo, iar fratele, alături de părinți, este un adevărat fan al televizorului. De fapt, distracția principală a acestei familii este televizorul, astfel aceștia neputând înțelege de ce Matilda petrece atâta timp citind. Datorită faptului că tatăl Matildei se ocupa de comercializarea mașinilor vechi dar și că profesoara Trunchbull avea nevoie de una, cei doi se întâlnesc, așa fetița ajungând să frecventeze cursurile școlii unde aceasta era  directoare.

Cartea este captivantă prin situațiile descrise de autor dar și prin contrastele sale. Directoarea este o fiară, în adevăratul sens al cuvântului, iar D-ra Honey, învățătoarea la care ajunge Matilda, reprezintă contrariul. Aceasta din urmă își dă seama de capacitățile copilei și dorește să o sprijine în demersul ei. Ceea ce nu se poate spune despre Trunchbull.

La școala aceasta se petrec lucruri nemaiîntâlnite și situații pe care în mod normal nu prea ai cum să le rezolvi, pentru că te confrunți cu un limbaj extrem de aspru și ai parte de comportamente violente. Dar Matilda descoperă că atunci când este pedepsită pe nedrept, are o putere extraordinară, pe care o folosește pentru a se răzbuna pe cei care-i doresc răul.

Luca citește început Matilda – video

Luca citește despre D-ra Honey – video

Luca a citit Matilda cu drag. Ne-a ajutat mult și cartea pe care noi o avem și anume cea scoasă la Editura Rao, pentru că este micuță ca dimensiune, dar scrisul este mare și aerisit, iar ilustrații semnate de Quentin Blake, foarte, foarte frumoase.

Luca citește despre Trunchbull – video

Colaj Matilda 2

Pentru a scoate în evidență contrastele celor două personaje, d-ra Honey și directoare Trunchbull, am făcut o fișă, pe care Luca a completat-o după lectură. Deasemenea am mai făcut și altele, în una rugându-l să-i recomande Matildei o carte citită de el, iar în alta să adunăm informații despre cărțile citite de aceasta. Titlurile evidențiate în carte sunt ale unor cărți pe care Luca nu a ajuns încă să le citească. Dar vor veni toate la timpul lor! Atașez mai jos aceste fișier, poate îl veți găsi util.

Fise lucru clasa a III a Matilda de Roald Dahl

Dar iată ce spun cei de la Publishers Weekly

Opera lui Roald Dahl nu le place întotdeauna adulților, dar ea este preferata tinerilor. Poveștile lui au de toate; umor, aventură, originalitate, ingeniozitate, răsturnări neașteptate de situație. Și încă multe, multe altele. Citiți-o și bucurați-vă de ea!

Pentru un plus de culoare, puteți viziona și filmul, unde tatăl Matildei este interpretat minunat de Danny DeVito.

Ce vă putem noi ura? Lectură plăcută și o vizionare pe măsură!

Anunțuri