Etichete

, ,


Revin, iar şi iar, cu abordarea acestui capitol atât de important în grădiniţă.
Practic, în fiecare zi atât educatorul dar şi copiii prin intermediul acestuia, trebuie să desfășoare niște activități. Acestea sunt încadrate la niște centre.
Este o temă care are modalităţi de abordare infinite, iar acest lucru poate fi redat în fel si chip. Totul depinde de creativitatea şi inspiraţia celor care se ocupă de confecţionarea şi elaborarea lor.
În acest caz am optat pentru o locomotivă (copiii au recunoscut Locomotiva Thomas), pe vagoanele căreia a fost pus Calendarul Naturii.


Astfel, pe vagoane regăsim întrebările aferente Calendarului Naturii:
Ce anotimp este?
Ce luna este?
Ce zi este?
Ce an este? etc.
Apoi, pe fumul (reprezentat prin norişori) ce iese din coşul locomotivei, am pus Responsabilităţile. Am confecţionat 6 norişori, de diferite culori, pe care au fost puse fotografiile copiilor ce lucrează în ziua respectivă la centrul aferent.

 

Trenuleţul acoperă o suprafaţă de 2 metri lungime iar componentele lui au dimensiuni care se armonizează cu dimensiunea locomotivei. Am ţinut cont de mărimea fotografiilor folosite.

Este o modalitate de a rezolva reprezentarea acestor centre, obligatorii de altfel, având un spaţiu mai redus de expunere.

Voi cum aţi afişat centrele? Consideraţi mai eficientă această modalitate de expunere, mai concentrată ?

În speranţa că veţi împărtaşi din experienţa voastră şi cu mine, aştept părerile dumneavoastră!

Reclame